Ziua mondială a apei este marcată anual la 22 martie. Conferința Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devine Ziua mondială a apei (World Water Day, rezoluția 47/193).
„Fă schimbarea pe care tu ți-ai dori să o vezi în lume! Fiecare picătură și gest contează!” este mesajul de Ziua Mondială a Apei din acenst an.
Apa este una dintre cele mai limitate resurse de care dispunem – doar 2,5% din toată apa de pe Pământ este apă dulce, în timp ce restul este reprezentat de apa sărată din mări și oceane, iar acea cantitate redusă de apă nu ne este cu totul accesibilă, întrucât mai mult de jumătate este stocată în ghețari, însă cu toate acestea, de cele mai multe ori o risipim, ca și cum nu s-ar putea epuiza niciodată.
Observaţii sistematice asupra calității apelor de suprafață de pe teritoriul Republicii Moldova au fost iniţiate în anul 1964, având ca scop principal supravegherea calităţii apei râurilor transfrontaliere Nistru şi Prut. Actualmente, Labratorul de Raferință de Mediu din cadrul Agenției de Mediu efectuează monitoringul ecologic privind calitatea apelor de suprafaţă în circa 45 secţiuni de monitoring, amplasate pe 11 râuri interne și transnaționale, 6 lacuri de acumulare şi 2 lacuri naturale, unde sunt determinați 72 parametri hidrochimici și 7 elemente hidrobiologice, conform programului de activitate şi convenţiilor internaţionale. În conformitate cu Regulamentul bilateral de colaborare dintre Administraţia Naţională "Apele Române", Iaşi, România și Agenția de Mediu, Republica Moldova, se monitorizează în comun calitatea apei r. Prut prin prelevarea de probe de apă în 7 locații de-a lungul râului şi se evaluează rezultatele efectuate de către părţi. O activitate asemănătoare a fost iniţiată în anul 2008 și cu Ucraina prin intermediul Direcţiei de Bazin Nistru - Prut din Cernăuţi cu Direcţia Hidrogeomeliorativă a Comitetului de Stat pentru Gospodărirea Apelor din or. Odessa pe r. Prut – s. Criva, r. Nistru – or. Otaci și s. Palanca.
Astfel, monitoringul multianual constată, că calitatea apei râurilor mari Nistru, Prut şi fl. Dunărea se încadrează în limita claselor de calitate curată (clasa a II) până la poluată (clasa a IV-a). Calitatea apei râurilor mici continuă să înregistreze un grad înalt de poluare cu ioni de amoniu, nitriţi, un nivel înalt al consumului biochimic de oxigen (CBO5), precum și un nivel scăzut al conţinutului de oxigen dizolvat în apă. Poluarea excesivă a râurilor este datorată, în primul rând, amplasării așezărilor rurale și urbane în nemijlocita lor apropiere, lipsei sistemelor de canalizare și epurare.
Informația referitoare la calitatea apelor de suprafață pe teritoriul Republicii Moldova este integrată în Buletinul Lunar ce se transmite conform schemei de difuzare întocmite către autoritățile statului și instituţiile abilitate cu funcţii de luare a deciziilor, de asemenea este amplasat pentru vizualizare pe pagina web a Agenției de Mediu: http://www.am.gov.md/
Ziua mondială a apei evidențiază rolul esențial al apei pentru sănătatea publică și progres echitabil, importanța esențială a apei pentru securitatea alimentară și energetică, precum și pentru funcționarea industriilor.
Schimbările climatice, cererea tot mai mare de resurse de apă din agricultură, industrie, precum și poluarea în creștere în multe domenii duc la accelerarea apariției unei crize de apă care poate fi abordată și rezolvată doar prin politici și planificare globală la nivel internațional, regional și global.
Calitatea vieții depinde direct de calitatea apei!
Totuși, indiferent cât de riguros este controlul, acesta nu poate decât să constate rezultatele acțiunilor celor care poluează apa. De aceea, cu această ocazie, trebuie să ne reamintim că există reguli care ne permit să păstrăm curată apa, atât pe cea din pânza freatică, cât și pe cea de suprafață! Altfel, monitorizarea nu face decât să arate cât de indiferenți suntem cu apa noastră!
De Ziua Mondială a Apei, reamintim cetățenilor că este mult mai ieftin să protejezi resursele de apă decât să le aduci la o calitate corespunzătoare, după ce au fost poluate deja.
Fiecare strop contează, Fii bun cu apa de ziua ei !!!

