În perioada 4 -7 decembrie 2023, Marina Lungu, șefa Laboratorului de referință și Silvia Nelipovschi, șefa Direcției Monitoringul Calității Mediului, au participat la o vizită de studiu în Viena, Austria, în cadrul proiectului EU4Environment – Resurse de apă și date de mediu.
Acest proiect, implementat în parteneriat cu mai multe țări, are ca obiective sprijinirea unei utilizări mai durabile a resurselor de apă și îmbunătățirea utilizării datelor de mediu pentru factorii de decizie și cetățeni. Proiectul este coordonat de cinci organizații partenere, printre care Agenția de Mediu Austria (UBA), Agenția Austriacă de Dezvoltare (ADA), Oficiul Internațional pentru Apă (OiEau) din Franța, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE). Finanțarea este asigurată de Uniunea Europeană, Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare și Agenția Franceză de Apă, iar durata de implementare acoperă perioada 2021-2024.
Vizita de studiu s-a desfășurat în cadrul celei de-a doua faze a proiectului, având ca scop inițierea unui Sistem Comun de Informații privind mediul. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Mediu Austria și s-a concentrat pe aspecte legate de gestionarea deșeurilor, evidența datelor de mediu și dezvoltarea Raportului European privind Starea Mediului (SOER) 2025.
Agenda a fost structurată în trei componente principale. În primele două zile, discuțiile s-au axat pe managementul deșeurilor municipale, prezentând situația actuală și evoluția în Austria. Coordonatorul austriac al asociațiilor pentru managementul deșeurilor municipale, domnul Johann Mayr, a oferit o perspectivă detaliată asupra procesului și rezultatelor obținute în domeniul gestionării deșeurilor.
Sesiunea următoare s-a concentrat pe datele de mediu, acoperind aspecte precum evidența datelor de către întreprinderile private și cele integrate în sistemele REP, precum și sistemul de raportare a datelor către Comisia Europeană. Agenția de Mediu din Austria a prezentat modul în care generează și gestionează datele de mediu.
Ultima sesiune a fost dedicată activităților începute în procesul de dezvoltare a Raportului European privind Starea Mediului 2025. Experții Agenției de Mediu din Austria au prezentat dimensiunile raportului și au discutat cu participanții din Ucraina, Georgia și Moldova, oferind recomandări pentru o participare eficientă a acestor țări în procesul SOER 2025.
Vizita de studiu a inclus și discuții dintre coordonatorul la nivel național pe componenta numărul 2, date de mediu și experții UE, privind planificarea pentru următoarea perioadă a activităților relevate specifice Agenției de Mediu, ca instituție cu funcție de implementarea politicilor în domeniul mediului, în scopul întăririi atât capacităților tehnice cât și metodologice.

