Astăzi, 22 martie 2024, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă stabilită pentru funcționarul public debutant, mai mulți angajați ai Agenției de Mediu au depus jurământul de credință, care prevede respectarea Constituției Republicii Moldova, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, apărarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, executarea în mod obiectiv și imparțial a legilor țării, îndeplinirea conștiincioasă a obligațiilor în exercitarea funcției publice, precum și respectarea normelor de conduită profesională.
Jurământul de credință a fost depus în prezența conducerii și colegilor din cadrul Agenției de Mediu în fața simbolurilor de stat, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public de către Grigoraș Cristina, Chilia Octav și Țîu Andrian.
Directorul Agenției, dl Dorin Poverjuc a felicitat colegii și le-a urat succes, perseverență, putere în muncă, voință, integritate, corectitudine și performanțe în realizarea aspirațiilor profesionale.
Echipa Agenției de Mediu le urează mult succes, noilor funcționari publici să fie și în continuare responsabili, devotați și corecți, întrucât funcționarii publici au o misiune foarte importantă – să servească interesul cetățenilor Republicii Moldova.

