La 16 iulie curent, în cadrul unei ceremonii solemne, domnul Nicolae Strulea, șeful Direcției implementare politici de mediu, a depus jurământul de credință.
Domnul Strulea a finalizat perioada de debutant în funcția publică, fiindu-i acordat calificativul ”foarte bine” de către mentorul său dl Radu Stratuța, director adjunct al Agenției de Mediu și confirmat prin act administrativ în funcția publică exercitată, consolidându-și astfel poziția de șef al Direcției implementare politici de mediu.
„Depunerea jurământului de credință reprezintă pentru mine un moment de maximă importanță și responsabilitate. Sunt onorat să mă alătur echipei Agenției de Mediu și să contribui la eforturile noastre comune de a proteja și conserva resursele naturale”, a declarat domnul Nicolae Strulea.
Dl Dorin Poverjuc, directorul Agenției de Mediu a exprimat aprecierea față de rezultatele performante în activitate obținute de domnul Strulea, manifestând încredere în capacitatea sa de a contribui la formarea unei imagini pozitive ale autorității publice.
Totodată, conducerea Agenției a menționat despre experiența acumulată de către funcționarul public de conducere confirmat în funcție și viziunea sa inovatoare, care sunt esențiale în implementarea politicilor de mediu și în îndeplinirea misiunii Agenției de Mediu.
Funcționarii publici depun jurământul de credință în conformitate cu articolul 32 din Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 privind funcția publică și statutul funcționarului public.

