Ieri, 5 martie 2025, s-a încheiat cu succes perioada de debut pentru doi specialiști din cadrul instituției: Ana Cudalb, specialistă principală în cadrul Direcției monitoringul calității mediului, și Mihai Hangan, specialist principal în Direcția reglementare și acte permisive de mediu. În urma evaluării activității lor, aceștia au fost confirmați în funcție și au depus jurământul funcționarului public.
Evenimentul solemn s-a desfășurat în prezența conducerii Agenției de Mediu și a colegilor din instituție. Prin rostirea jurământului, cei doi funcționari și-au asumat responsabilitatea de a respecta Constituția Republicii Moldova, legislația în vigoare și de a-și exercita atribuțiile cu profesionalism, integritate și devotament în serviciul cetățenilor.
Conducerea Agenției de Mediu i-a felicitat pe noii funcționari publici, subliniind importanța angajamentului lor în realizarea obiectivelor instituției:
"Confirmarea în funcție a specialiștilor noștri reprezintă o etapă importantă atât pentru ei, cât și pentru Agenția de Mediu. Suntem convinși că, prin munca și dedicația lor, vor contribui la îmbunătățirea calității serviciilor publice și la protecția mediului în Republica Moldova."
Agenția de Mediu le urează succes noilor funcționari și îi încurajează să continue să își perfecționeze competențele, pentru a face față provocărilor din domeniul protecției mediului.
Funcționarii publici depun jurământul de credință în conformitate cu articolul 32 din Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 privind funcția publică și statutul funcționarului public.

