În data de 9 octombrie 2025, Agenția de Mediu a participat la o ședință organizată la solicitarea KEMI – Inspecții Chimice, sub coordonarea Zoiei Faraj, cu genericul „Managementul substanțelor chimice la nivel național – De la cunoaștere la acțiune”.
Evenimentul a marcat lansarea unui nou proiect ce urmează să fie implementat începând cu anul 2025, pe o durată de 12 luni. Proiectul își propune să consolideze capacitățile instituționale ale ministerelor și autorităților competente în domeniul prevenirii riscurilor pentru sănătate și mediu asociate cu utilizarea substanțelor chimice.
Acest proiect este finanțat de Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (SIDA) și implementat de Agenția Suedeză pentru Substanțe Chimice (KEMI).
În cadrul ședinței, discuțiile s-au concentrat pe importanța controlului preventiv al substanțelor chimice și pe modul în care noul program poate contribui la îmbunătățirea și consolidarea managementului substanțelor chimice în Republica Moldova.
Agenția de Mediu își exprimă deschiderea și angajamentul de a sprijini implementarea acestui proiect, cu scopul de a promova un mediu sigur și sănătos pentru cetățeni.

