Ziua mondială fără maşini este marcată, anual, la data de 22 septembrie.

 

Scopul este descurajarea circulaţiei cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori şi a transportului în comun.

Iniţial, data la care era marcată Ziua fără maşini a fost 17 iunie, stabilită de Asociaţia pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, în 1997. Evenimentul era marcat pe plan local, în cadrul Săptămânii Transportului Verde. Un an mai târziu, francezii au avut ideea înfiinţării campaniei ''În oraş, fără maşina personală!''. Începând cu anul 2000, această iniţiativă a fost promovată de Comisia Europeană pentru spaţiul comunitar. Ulterior, evenimentul a fost organizat de tot mai multe oraşe din întreaga lume, astfel încât Ziua fără maşini a devenit internaţională.



Pe plan european, Ziua mondială fără maşini este precedată de Campania Săptămâna europeană a mobilităţii, programată, anual, între 16 şi 22 septembrie.



De la introducerea sa, în 2002, impactul Săptămânii europene a mobilităţii a crescut constant, atât în Europa cât şi în lume, iar în 2017 campania a bătut recordul de participare, când 2.526 de oraşe din 50 de ţări au organizat activităţi în decursul săptămânii. Peste jumătate dintre oraşele participante au implementat măsuri permanente.



Scopul acestor campanii este promovarea formelor alternative de transport ecologic şi sublinierea faptului că mobilitatea sporeşte calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor şi a obezităţii. ''Renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât şi sănătăţii noastre. 

Conform Raportului național privind starea mediului în Republica Moldova pentru anii 2015-2018, sectorul transporturilor reprezintă unul dintre principalele surse de emisii ale poluanților în aerul atmosferic, care afectează grav sănătatea umană și reprezintă o presiune asupra mediului înconjurător, contribuind la schimbările climatice, la poluarea atmosferică și la zgomot. 77% din totalul emisiilor de poluanți în aerul atmosferic revine sectorului de transport, iar 93% din acestea constituie emisiile de poluanți de la transportul auto.

Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanţe, pe primul rând se situează gazele  de eşapament. Volumul, natura, şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de funcţionare.

Compoziţia gazelor de eşapament:

a) CO – monoxidul de carbon;

b) CHx- hidrocarburi

c) SO₂- dioxidul de sulf;

d) NOx- oxizii de azot;

e) compuşi organici volatili (benzenul);

f) funigine, azbest.

Efectele negative asupra sănătaţii organismelor şi  mediului.

Monoxidul de carbon (CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce mai mare printre poluanţii devastatori. Monoxidul de carbon este un compus al gazului natural  se formează  în  urma arderii combustibilului,  în  mod natural în urma  metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor plante. El se răspandeşte în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul razelor UV. O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul combustiei  carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia cărora  nefiind completă decât dacă motoarele merg în plină viteză.

Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei . Monoxidul de carbon este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plamâni şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei  puterea sa de fixare este de 240 de ori mai importantă decât cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul respirat. Monoxidul de carbon este toxic, dar în condiţii atmosferice se leagă repede cu oxigenul atmosferic şi formează CO2 , CHx şi oxizii toxici emişi în atmosferă participă la așa anumitul efect de seră.

Bioxidul de carbon întalnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge , mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte concentraţia în aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parţiale crescute; la autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă. Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 0,05 % manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene legate de disfuncţia sistemului nervos central.

Aditivii din combustibili sedimentează pe suprafaţa solului, ca apoi , cu hrană, să se depoziteze în organism.

Efectele hidrocarburilor asupra organismului

Sunt substanţe poluante prezente în emisiile automobilelor caracterizate de toxicitate variabilă în funcţie de compoziţia chimică. Principalele hidrocarburi din gazele de evacuare ale automobilelor sunt benzenul, toluenul şi xilenii.

Benzenul (C6H6) este un compus organic incolor, inflamabil şi volatil. Asupra omului are efect hematoxic, afectează sistemul nervos. Inhalarea de doze mici, pe moment, cauzează ameţeli şi dureri de cap. Inhalat în doze puternice poate cauza chiar moartea. Expunerea corpului uman la acţiunea benzenului, o lungă perioadă de timp, poate provoca cancer (leucemie).

Toluen (C7H8) este o hidrocarbură aromatică, inflamabilă şi incoloră. Prin inhalare are efecte nocive asupra organismului uman, mai ales asupra sistemului nervos. Prin comparaţie cu benzenul are toxicitatea mai scăzută, nu este cancerigen, dar are efecte halucinogene.

Hidrocarburi Aromatice Policiclice (HAP) sunt substanţe deosebit de periculoase cu efect cancerigen şi mutanogen în cazul expunerilor pe termen lung. HAP este un grup de peste 100 de substanţe chimice produse datorită arderii incomplete a amestecului aer-combustibil. Expunerea organismului uman la cantităţi semnificative ale acestor compuşi chimici provoacă iritarea ochilor, stări de greaţă şi ameţeală. Expunerea pe termen lung, pe lângă efectul cancerigen, poate provoca afecţiuni ale pielii, ficatului, rinichilor precum şi cataractă.

Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în emisiile motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide care distrug vegetaţia şi clădirile.

Azotul – compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO2 este unul din cei mai periculoşi poluanţi.

Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a automobilelor. NO2 se formează la temperatură ridicată din ţevile de eşapament. Cantităţi importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor. În afară de faptul că NO2 este toxic ca atare la anumite concentraţii, el contribuie nemijlocitla formarea smogului – fotochimic, un produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi având ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosferă). Sub influenţa razelor solare mai ales ultraviolete (UV) între aceşti compuşi se produc reacţii secundare şi terţiare din care iau naştere alte substanţe, ca ozon,  acroleina, formaldehida, peroxiacetilnitraţi, etc. Dintre acestea PAN şi ozonul au efecte toxice deosebit de puternice. Bioxidul de azot sub acţiunea razelor UV reacţionează şi dă oxid de azot şi oxigen atomic. O parte din acesta se combină cu oxidul de azot regenerând NO2, proces ce duce la menţinerea NO2 înatmosferă. Altă parte a oxigenului atomic se combină cu O2  şi dă ozonul, foarte reactiv şi puternic oxidant. În rezultatul măririi concentraţilor de noxe eliminate în atmosferă duc la formarea dezechilibrului ecologic sau problemele ecologice mondiale cu care se confruntă omenirea în sec. XXI.

În vederea reducerii emisiilor de poluanți în aer de la utilizarea transportului, este necesar de a dezvolta și de a implementa politici de transport eficiente care să contribuie la: 

• promovarea tipurilor de transport care utilizează combustibili ecologici sau mai puțin nocivi, în principal a autovehiculelor electrice și pe bază de biocombustibili;
• promovarea utilizării combustibililor cu conținut scăzut/zero de sulf și a biocombustibililor;
• reorientarea cerereii de transport de pasageri și mărfuri pe mijloace mai eficiente și mai puțin poluante;
• aprobarea standardelor de mediu pentru utilizarea parcului național de autovehicule și pentru reînnoirea acestuia;
• îmbunătățirea infrastructurii rutiere.