Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

„Dialog la nivel înalt privind etichetarea ecologică în Republica Moldova”

Published on: Tue, 10/04/2022 - 08:46
Press Release Type: 

La data de 30 septembrie 2022, Agenția de Mediu reprezentată de Nadejda Nani, specialist principal al Direcției reglementare și acte permisive de mediu și Iana Caldari, specialist principal al Secției mecanisme economice de mediu, a participat la dialogul  asupra implementării proiectului destinat aplicării sistemului de etichetare ecologică în Republica Moldova prin transpunerea Regulamentului (EC) Nr. 66/2010 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 cu privire la etichetarea UE ecologică, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova în parteneriat cu AO EcoContact și cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

În anul 2014, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere (AA) cu Uniunea Europeană (UE) demonstrându-și angajamentul și disponibilitatea să reformeze și să armonizeze politicile diferitelor sectoare aliniate la abordările UE. Mai multe articole din AA prevăd trecerea și ralierea la principiile Economiei Verzi, în special, recomandă instituirea sistemelor de etichetare ecologică. Etichetarea ecologică este, de asemenea, unul dintre criteriile și instrumentele de sustenabilitate pentru achizițiile publice durabile (APD) pe care UE le promovează în Republica Moldova.

Mecanismul de etichetare ecologică, este un instrument economic de mediu, aplicarea căruia va reprezenta un pas important pentru țara noastră spre calea aderării la Uniunea Europeană, și va stimula operatorii economici locali să utilizeze tehnologii de producere performante și prietenoase mediului înconjurător.

Agenția de Mediu, are deja o experința bogată în implementarea unui alt instrument economic de mediu, la fel de important, cum ar fi mecanismul de responsabilitate extinsă a producătorului pentru produsele de EEE, BA și ambalaje, scopul căruia este de a determina producătorii să colecteze selectiv, recicleze și să valorifice deșeurile provenite de la mărfurile plasate de aceștia pe piață.

Această experiență suntem pregătiți să o împărtășim în cadrul grupului de lucru responsabil de elaborarea și definitivarea proiectului Regulamentului privind eco etichetarea, precum și să o utilizăm în procesul de implementare, în dependență de atribuțiile Agenției de Mediu, stabilite în varianta finală a Regulamentului aprobată de Guvern.

Alinierea cadrului normativ național la legislația comunitară de mediu este absolut necesară pentru extinderea accesului la noi piețe de desfacere datorită cererii sporite pentru produse și servicii ecologice, asigurarea creșterii economice în baza utilizării eficiente a resurselor și reducerea efectelor negative asupra mediului și sănătății.

Ca rezultat al definitivării Regulamentului și a procedurii de acordare a etichetei ecologice Agenția de Mediu va avea responsabilitatea de menținere a evidenței operatorilor economici și organismelor de certificare.