În cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului stabilită în Legea nr. 86 din 29 mai 2014 privind evaluarea impactului asupra mediului, și anume în conformitate cu art. 21 și art.
Anunț
Reprezentanții Agenției de Mediu au participat la data de 26 mai 2023, la o ședință de lucru, pentru a discuta despre responsabilitățile extinse ale producătorilor (REP) și aplicarea taxelor pentru poluarea mediului în conformitate cu legislația în vigoare.
Agenția de Mediu lansează un nou canal de comunicare în aplicația Viber, destinat solicitanților actelor permisive/avizelor eliberate de către Agenția de Mediu, care vor putea transmite reclamaţii prin intermediul numărului de viber +373 068 681 240. Problemele reclamate (tex
Gavril Gîlcă, director al Agenției de Mediu, punct focal național pentru implementarea prevederilor Conveției privind Efectele Transfrontaliere ale Accidentelor Industriale în Republica Moldova (CETAI), a participat la cel de-al 15-lea seminar privind „Lecțiile învățate din accidentele industriale”.
Cu scopul de a contribui la formarea unei generații responsabile și preocupate de protejarea mediului înconjurător, astăzi, 26 mai 2023, specialiștii Agenției de Mediu Nord au desfășurat o oră ecologică cu genericul „Mai puțin plastic mai multă biodiversitate” în cadrul suitei de even
La data de 23 mai 2023, specialiștii Agenției de Mediu, de comun cu reprezentanți ai instituțiilor de mediu, ai ONG-urilor, reprezentanți ai autorității publice locale și alte părți interesate, au participat la o ședință în teritoriu referitor la inițierea măsurilor de reabilitare a Lacului Beleu.
În Republica Moldova, gestionarea uleiului uzat este reglementat în Regulamentul privind gestionarea uleiurilor uzate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 731 din 26 octombrie 2022, care va intra în vigoare la data de 25 mai 2023.
Biodiversitatea reprezintă întreaga varietate a vieții pe Pământ, de la cele mai mici microorganisme, până la cele mai evoluate plante și animale.
La data de 19 mai 2023, Agenția de Mediu reprezentată de Marius Caț, șeful Direcției monitoringul resurselor naturale, a participat la masa rotundă pe problema braconajului pe fluviul Nistru, organizată de Ministerul Mediului de comun cu reprezentanți ai ONG-urilor Ecospectrum si Eco-Tiras, care au desfășurat în perioada mai 2022 - aprilie 2023, împreună cu reprezent
Astăzi, 17 mai 2023, Agenția de Mediu a găzduit prima ședință din anul curent a Grupului Național de lucru responsabil pentru implementarea în Republica Moldova a prevederilor Conveției privind Efectele Transfrontaliere ale Accidentelor Industriale (CETAI), la care au participat reprezentanții Inspectoratul General pen
