Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

Ședință de informare asupra procedurii de aplicare a responsabilității extinse a producătorului pentru producătorii de uleiuri

Published on: Mon, 05/29/2023 - 13:45
Press Release Type: 

Reprezentanții Agenției de Mediu au participat la data de 26 mai 2023, la o ședință de lucru, pentru a discuta despre responsabilitățile extinse ale producătorilor (REP) și aplicarea taxelor pentru poluarea mediului în conformitate cu legislația în vigoare.

 

Ședința a avut loc  în incinta Ministerului Mediului și a fost dedicată producătorilor și importatorilor care cad sub incidența Regulamentului privind gestionarea uleiurilor uzate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 731 din 26 octombrie 2022, intrat în vigoare la data de 25 mai 2023, conform căruia producătorii și deținătorii de uleiuri uzate, trebuie să adopte măsurile necesare pentru a asigura gestionarea corespunzătoare a cantităților și tipurilor de uleiuri uzate.

 

Scopul ședinței a fost informarea asupra procedurii de aderare/implicare a producătorilor și importatorilor de uleiuri în sistemele individuale sau colective de responsabilitate extinsă a producătorilor de gestionare a fluxurilor de deșeuri, în baza Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.

 

Regulamentul privind gestionarea uleiurilor uzate poate fi consultat accesând linkul: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=134207&lang=ro