În perioada 15–16 mai curent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI a organizat un workshop de instruire axat pe gestionarea accidentelor nucleare și radiologice, desfășurat sub genericul „Consolidarea capacităților de prevenire, pregătire și răspuns ale administrațiilor publice centrale responsabile de gestionarea accidentelor nucleare și radiologice”. La eveniment au participat reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, inclusiv un reprezentant al Agenției de Mediu, precum și parteneri internaționali. Activitatea a fost coordonată de trei experți internaționali din cadrul Agenției Suedeze pentru Contingențe Civile (MSB).
Pe parcursul celor două zile de instruire, participanții au aprofundat teme de importanță majoră pentru gestionarea situațiilor de urgență, cu un accent special pe Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM). Discuțiile au vizat atât modul de funcționare al acestui mecanism, cât și instrumentele și procedurile prin care statele pot activa sprijinul internațional în cazul unor urgențe nucleare sau radiologice.
De asemenea, au fost analizate responsabilitățile autorităților naționale în cadrul cooperării internaționale, iar experții suedezi au împărtășit din experiența lor în calitate de punct focal pentru UCPM, oferind exemple concrete de bune practici și de coordonare eficientă.
Agenția de Mediu își exprimă aprecierea față de inițiativa IGSU și a partenerilor internaționali, mulțumind pentru oportunitatea oferită specialiștilor de a-și consolida cunoștințele și competențele într-un domeniu esențial pentru securitatea națională și protecția mediului.

