Anunț
În scopul informării publicului și a autorităților cu funcție de control și luare a deciziilor, Agenția de Mediu informează că monitorizează sistematic nivelul fondului radioactiv al mediului în Republica Moldova, atât în regim manual cât și automat.
În conformitate cu prevederile pct. 38 din Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
La data de 10 noiembrie 2022, specialiștii Ageniei de Mediu în comun cu colegii de la Ministerul Mediului, precum și reprezentanții de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Serviciul Vamal și producătorilor/importatorilor de echipamente electrice și electronice, au participat în cadrul unui Atelie
În perioada 3-4 noiembrie 2022, cea de-a 19-a sesiune a Grupului de lucru comun privind statisticile și indicatorii de mediu, organizată de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (CEE-ONU), a reunit la Geneva,
În perioada 1-5 noiembrie 2022, Denis Macovschi, șeful Secției mecanisme economice de mediu din cadrul Agenției de Mediu,
La data de 5 noiembrie 2022, reprezentanții subdiviziunilor structurale ale Agenției de Mediu (Agenția de Mediu Nord, Agenția de Mediu Sud, Laboratorul de Referință de Mediu), au dat dovadă de o mobilizare exemplară și s-au alăturat campaniei naționale de înverzire a plaiului, cu genericul „Plantează-ți viitoru
În scopul dezvoltării ihtiofaunei, menţinerii și creșterii potenţialului biologic al resurselor piscicole, protecţiei lor, cât și dezvoltării pescuitului amator în fluviul Nistru, Agenția de Mediu în conformitate cu prevederile Legii fondului piscicol, pescuitul și piscicultura, nr.
Conceptul de responsabilitate extinsă a producătorului (REP) a fost introdus de academicul suedez Thomas Lindhqvist în anul 1990. REP este o politică de mediu în care responsabilitatea producătorului unui produs este extinsă până la stadiul post-consum al ciclului de viață al produsului.
Agenția de Mediu susţine și se alătură campaniei naționale de înverzire a plaiului „Plantează-ţi viitorul”, lansată de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, de comun cu Agenția „Moldsilva”.
