Marcarea zilei acestor păsări drăgălașe, s-a inițiat în India în urma observării scăderii numărului de vrăbii. Nature Forever Society of India și Eco-Sys Action Foundation din Franța au venit cu ideea de a sărbători Ziua Mondială a Vrabiei. Ideea a fost să se dedice o zi vrabiei de casă pentru a răspândi vestea despre protecția acesteia.

Societatea Nature Forever a creat, de asemenea, un site web www.worldsparrowday dedicat pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la Ziua Mondială a Vrabiei. Acest site web are o colecție mare de imagini și informații despre diferite specii de vrăbii din întreaga lume.

Astfel, această zi a fost celebrată pentru prima dată în 2010 în India și în câteva țări prin concursuri, campanii de educare a publicului și interviuri oferite mass media. Acum peste 50 de țări organizează în această zi evenimente dedicate vrăbiilor.

După cum s-a menționat, scopul evenimentului este de a conștientiza publicul larg asupra importanței speciilor de păsări urbane, atragerea atenției publicului asupra factorilor care periclitează existența acestor specii și atragerea atenției asupra diversității speciilor comune vizavi de mult mediatizatele specii rare.

„Iubesc vrăbiile” este tema acestui eveniment. Tematica a fost inspirată de ideea, pentru ca mai mulți oameni să recunoască importanța interacțiunii dintre om și vrabie. Scopul principal al temei este de a sublinia pasiunea oamenilor pentru vrăbii și lucrurile aparente mici pe care le fac pentru a face o mare diferență în viața păsărilor.

Dar aceste ființe firave, au avut și momente triste în istoria lor. În 1744, Frederic al II-lea al Prusiei a ordonat protejarea recoltelor de cireșe prin combaterea păsărilor. Pentru fiecare vrabie omorâtă, exista și o recompensă financiară. În plus, în secolul al XVIII-la, vrăbiile erau consumate de germani, la fel ca multe specii de păsări cântătoare precum ciocârlia, cinteza, sturzul cântător, silvia cu cap negru, specii care în prezent se regăsesc în multe țări europene. În urma acestor acțiuni, s-a redus drastic numărul vrăbiilor și al altor păsări cântătoare, dar numărul insectelor a crescut atât de mult, încât pomii erau fără fructe de cireșe. Mai mult, nici frunze nu mai erau pe pomi datorită răspândirii insectelor, ceea ce a condus la retragerea ordinului imperial.

În perioada 1958-1962, în China a existat o adevărată campanie de eradicare a vrăbiilor, fiind considerate mari consumatori de orez și semințe, prin urmare răspunzătoare de sărăcia populației. Pentru a crește prosperitatea economică, a fost făcut apel la ajutorul populației, îndemnând la eradicarea vrăbiilor prin toate mijloacele posibile. Au fost distruse cuiburi și ouă, au fost uciși puii și adulții cu ajutorul prăștiilor. Se făcea zgomot prin lovirea oalelor și a tigăilor, a tobelor – totul pentru a împiedica aterizarea păsărilor, iar acestea erau nevoite să zboare până la epuizarea finală. Astfel, aproape toate vrăbiile au fost omorâte, dar printre victime s-au numărat, desigur, și alte specii de păsări.

Odată cu dispariția vrăbiilor însă, au explodat și populațiile de lăcuste, care, mai întâi au decimat recolta, apoi practic au ras de pe pământ tot ce le ieșea în cale. Deși în urma autopsiilor, cercetătorii au atras atenția autorităților că vrăbiile consumă o cantitate imensă de insecte, campania a fost oprită abia în 1962. Mai mult, s-a încercat și repopularea țării, importând vrăbii din țările vecine.

Conform cifrelor oficiale ale guvernului, foametea instalată în urma campaniei, accentuată și de condițiile meteorologice nefavorabile (seceta), a condus la moartea a aproximativ 15 milioane de oameni, dar conform unor cercetători, în realitate această valoare e mult depășită și se situează undeva între 45-78 milioane.

Situația actuală în Europa. Din 1970, ca urmare a dezvoltării agriculturii (schimbarea folosinței terenurilor, creșterea suprafeței monoculturilor în defavoarea terenurilor mozaicate, cu fâșii de floră spontană între ele, aplicarea substanțelor chimice, a DDT-ului pentru combaterea dăunătorilor etc.), populațiile de vrabie de casă din Marea Britanie au prezentat un declin de 47% în mediul rural și 60% în grădinile urbane și suburbane. La fel s-a întâmplat și cu alte specii comune precum stăncuța, ciocârlia, presura galbenă, graurul, și nu numai în Anglia, ci în toată Europa. Astfel, în vestul Europei vrăbiile de câmp au devenit extrem de rare, existând deja generații (generația milenială), care nu au avut oportunitatea să le observe în mediul lor natural. În Ungaria, populațiile de vrabie de casă și vrabie de câmp sunt încă stabile, dar această stabilitate se menține doar prin aplicarea unor metode de sprijinire a speciei.

Dar să vedem ce specii de vrăbii putem observa pe meleagurile noastre. Vrăbiile sunt păsări sedentare ușor de văzut, adică cele care sunt rezidente la noi în Moldova pe tot parcursul anului și pot fi văzute în preajma localităților fără vreun efort deosebit din partea noastră.

Așadar, este bine cunoscut, la noi viețuiesc următoarele specii de vrăbii:

Vrabie de casă (Passer domesticus): este una din cele mai răspândite specii de păsări, fiind rezidentă la noi în țară. Preferă habitatele antropice, de obicei localități rurale și urbane, dar și construcții izolate. Este o pasăre mică, măsurând 14-15 cm în lungime. Penajul are culoarea maro, împestrițat cu negru pe spate. Fruntea, creștetul și pieptul are culoarea cenușie, ciocul este scurt și conic, iar coada e trunchiată, Are un meniu alimentar foarte variat, consumând insecte preponderent pe timpul verii și semințe pe timpul iernii.

Vrabie de câmp (Passer montanus): ocupă majoritatea habitatelor, în special cele deschise: terenuri agricole, lunci, pășuni, grădini, chiar și localitățile rurale/urbane. Are o lungime a corpului de 14-15 cm. Penajul este brun-gălbui pe partea superioară, părțile inferioare sunt alb-murdare, flancurile au o nuanță brun-gălbuie iar creștetul este brun-ciocolatiu. Se deosebește de vrabia de casă (Passer domesticus) prin faptul că masculul are o pată maro pe obraz. La fel ca ruda sa, are o dietă foarte variată și îndeosebi oportunistă pe timpul iernii.

Cum putem să ajutăm vrăbiile?

Metodele sunt comune pentru toate speciile de păsări urbane, deci se recomandă:

- amplasarea cuiburilor artificiale

- hrănirea păsărilor în timpul iernii

- să nu se folosească pesticide în grădină

- creșterea responsabilă a pisicilor domestice, caz în care pisicile și păsările pot coexista fără probleme. Deci, în perioada de cuibărire pisicile se țin în casă sau se amplasează un clopoțel pe gâtul acestora (pasărea are timp să se salveze).

Indiferent dacă sunt agreate sau nu de agricultori, de oameni, în general, speciile nu pot fi etichetate ca fiind benefice sau dăunătoare. Fiecare specie are propriul rol în natură. Chiar dacă eliminarea unei singure specii pare să aducă beneficii pe moment, pe termen lung cu siguranță are impact negativ. Echilibrul din natură odată pierdut e foarte greu, dacă nu imposibil, de restabilit.

Să admirăm, să ocrotim și aceste păsări – vrăbiuțile, deoarece par simple, dar sunt la fel de importante pentru viață!