Cu ocazia acestei sărbători, funcționarii publici din cadrul Agenției de Mediu, au fost încurajați cu diplome de onoare din partea Ministerului Mediului, semnate de dna Ministră Iuliana Cantaragiu, pentru exercitarea eficientă a atribuțiilor de serviciu, manifestarea spiritului de inițiativă, pentru activitate îndelungată în serviciul public, precum și cu prilejul împlinirii a 20 ani de la instituirea sărbătorii profesionale ,,Ziua funcționarului public”.
Directorul Agenției de Mediu, Gavril Gîlcă, a înmânat diplomele de onoare, funcționarilor publici din cadrul Agenției de Mediu, și le-a a mulțumit tuturor funcționarilor, pentru efortul depus în consolidarea relațiilor dintre instituția publică pe care o reprezintă și societatea civilă, îndemnăndu-i ca și mai departe să activeze cu dedicație, obiectivitate, fidelitate și profesionalism, întru îndeplinirea misiunii noastre de a proteja interesele cetățenilor Republicii Moldova.

