Agenția de Mediu aduce la cunoștință că prin Legea nr. 115/2023 pentru modificarea unor acte normative au fost operate modificări la Legea nr. 1422/1997 privind protecţia aerului atmosferic în ceea ce vizează procedura de solicitare și eliberare a autorizațiilor privind emisia poluanților în atmosferă de la surse fixe.
Modificările au intrat în vigoare la 8 iunie 2023 și vor fi valabile până la intrarea în vigoare a Legii nr. 227/2022 privind emisiile industriale – 21 octombrie 2024. Acestea vizează:
- expunerea în redacție nouă a art. 12 al Legii nr. 1422/1997- cu referire la procedura nouă de autorizare,
- completarea art. 13 cu obligativitatea agenților economici autorizați de a raporta anual emisiile de poluanți, conform Regulamentului privind registrul emisiilor și transferului de poluanți, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 373/2018,
- completarea legii cu 3 anexe noi care stabilesc expres activitățile industriale și economice care se supun autorizării și formatul autorizației.
Astfel, considerăm important de a vă informa despre următoarele aspecte ale noii proceduri de autorizare:
1. Autorizația pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de poluare (în continuare – autorizație) va fi solicitată și emisă doar persoanelor fizice și juridice care intenționează să exploateze o instalație și/sau să desfășoare una dintre activitățile industriale și economice cu risc semnificativ de poluare a aerului atmosferic, prevăzute în anexa nr. 2 la lege, ori cu risc redus de poluare a aerului atmosferic, prevăzute în anexa nr. 3.
2. Solicitarea și eliberarea autorizațiilor se va realiza în câteva cazuri:
a. la darea în exploatare a unor instalații noi și/sau la inițierea unor activități noi (prevăzute în anexele 2 și 3 la lege);
b. la exploatarea instalațiilor existente și/sau pentru desfășurarea activităților existente (prevăzute în anexele 2 și 3 la lege):
- care nu au fost autorizate anterior (care funcționează fără a deține autorizația);
- care sunt autorizate, dar autorizația deținută expiră;
- care sunt autorizate, dar la care au intervenit modificări în procesele tehnologice, în cantitatea emisiilor, în funcționalitatea şi capacitatea surselor de poluare.
3. În cazul solicitării autorizației la darea în exploatare a unor instalații noi sau la inițierea unor activități industriale și economice noi, al solicitării autorizației pentru exploatarea instalațiilor existente și/sau pentru desfășurarea activităților existente, care nu au fost autorizate anterior sau la care au intervenit modificări în procesele tehnologice, în cantitatea emisiilor, în funcționalitatea și capacitatea surselor de poluare, solicitantul trebuie să depună, prin intermediul Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP), următoarele documente:
a) cererea, completată conform cerințelor legii;
b) un dosar tehnic care să conțină informațiile de bază referitor la instalație sau activitate, conform legii:
c) compartimentul privind protecția mediului din documentația de proiect a obiectului.
IMPORTANT!!!! Raportul privind normativele de emisii limitat admisibile (ELA) (raportul de inventariere a surselor de emisii elaborat de un laborator acreditat) nu se mai anexează la cerere și nu mai este necesar.
4. Pentru exploatarea instalațiilor existente și/sau desfășurarea activităților existente, autorizate anterior, în cazul în care nu au intervenit modificări în procesele tehnologice, în cantitatea emisiilor, în funcționalitatea şi capacitatea surselor de poluare, se solicită prelungirea valabilității autorizației deținute!!!!! cu depunerea, la fel prin SIA GEAP, a următoarelor documente:
a) cererea de prelungire a termenului de valabilitate a autorizației,
b) raportul privind normativele ELA, elaborat la etapa solicitării autorizației precedente (IMPORTANT!!!!! – se depune Raportul elaborat anterior, nu se mai solicită un Raport al normativelor ELA nou);
c) copiile de pe procesele-verbale și/sau de pe actele de control întocmite de Inspectoratul pentru Protecția Mediului pe perioada valabilității autorizației deținute, precum și informațiile despre măsurile întreprinse pentru realizarea prescripțiilor înaintate și eliminarea neconformităților identificate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, dacă au fost asemenea situații.
Cererea de solicitare a prelungirii valabilității autorizației se depune cu cel puțin 30 de zile înaintea datei de expirare a termenului de valabilitate a acesteia.
5. La fel și taxa pentru eliberarea/prelungirea autorizației a fost modificată în funcție de nivelul de risc asupra mediului, astfel că, pentru instalațiile sau activitățile cu risc semnificativ asupra calității aerului (din Anexa nr. 2 la lege), valoarea acesteia va constitui 4.000 de lei, iar pentru instalațiile sau activitățile cu risc redus (din Anexa nr. 3 la lege) – 2.000 de lei. Plata se va face prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).
6. Procedura aprobării tacite nu se mai aplică în procesul de eliberare a autorizațiilor pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de poluare.
Pentru mai multe detalii referitor la procedura nouă de solicitare și eliberare a Autorizațiilor privind emisia poluanților în atmosferă de la surse fixe puteți contacta la numărul de telefon 022 820 791

