Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

Ziua Mondială a plantațiilor forestiere

Published on: Thu, 03/13/2025 - 08:35
Press Release Type: 

Astăzi, 13 martie, este Ziua Mondială a plantațiilor forestiere, stabilită prin „Declarația de la Paris” în 1991, în cadrul celui de-al X-lea Congres Forestier Mondial. Această zi subliniază importanța plantării arborilor și a perdelelor forestiere de protecție, mai ales în contextul schimbărilor climatice.

 

Perdelele forestiere aduc multiple beneficii:

  • Reduc forța vântului și îmbunătățesc microclimatul câmpurilor agricole;
  • Rețin zăpada, prevenind spulberarea acesteia și asigurând o umiditate constantă a solului;
  • Protejează solul împotriva eroziunii și contribuie la acumularea substanțelor organice, sporind fertilitatea;
  • Servesc drept habitat pentru numeroase specii de plante și animale, contribuind la menținerea biodiversității.

 

Pentru a sărbători această zi, pe 15 martie 2025 se va desfășura o amplă campanie de împădurire în Geamăna, Anenii Noi, și în alte 120 de locații din țară. Această inițiativă națională își propune să reabiliteze terenurile afectate de eroziune, să mărească suprafețele împădurite și să promoveze conștientizarea importanței protecției mediului.

 

Această campanie de împădurire va mobiliza mii de voluntari, autorități locale și organizații ecologiste pentru a planta sute de mii de puieți. Prin astfel de inițiative, se dorește nu doar creșterea suprafeței forestiere a țării, ci și promovarea unui spirit de responsabilitate față de mediu în rândul cetățenilor.

 

Pentru informații suplimentare privind campania de împădurire, puteți consulta următoarea sursă:

https://mediu.gov.md/ro/content/5305